4/18/2013

Cum sa abordezi o competitie de bar




 Salutare !

De ceva vreme sunt intrebat frecvent de diferite persoane cum este sa participi la un concurs de barmani. Ce trebuie sa faci, ce nu trebuie sa faci. Trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare impatimit al concursurilor, dar cum am ocazia ma bag peste tot. Motivul? Este simplu:

1. Ai ocazia sa inveti lucruri noi (de cele mai multe ori asa este).
2. Ai ocazia sa iti faci prieteni printre barmanii participanti.
3. Ai ocazia sa iti verifici capacitatile tale, sa vezi unde mai ai de lucrat.
4. Ai ocazia sa experimentezi mediul competitiv, sa vezi cum e sa te "bati" cu cei mai buni din bransa ta.
5. Este distractiv!

 Acum daca v-am convins cat de cat si doriti sa participati si voi la asemenea competitii, va las mai jos niste idei de baza care s-ar putea sa va ajute pe viitor.  Vreau sa mentionez ca nu am foarte multe competitii la activ, unele le-am castigat, la altele am iesit pe ultimul loc. Ce vreau sa subliniez este faptul ca nu am gasit "cheia succesului" (inca) si tot ce este mai jos sunt doar niste observatii adunate de mine in tot acest timp. Nu spun ca daca procedati in felul acesta veti lua premiul 1 cu coronita, dar daca va ajuta macar 1% din informatii , inseamna ca nu am pierdut timpul degeaba. Asadar sa incepem:


 1. REGULAMENTUL

* Este unul dintre cele mai importante elemente dintr-o competitie.(daca nu cel mai important)
In regulament puteti gasi toate datele necesare desfasurarii concursului. Pe langa regulile propriu-zise, acolo gasiti si baremul de punctare.
Asa puteti sti cum sa punctati maxim si cum sa evitati depunctarile. Daca aveti nelamuriri nu ezitati sa puneti intrebari organizatorului. Intrebati de fiecare virgula din regulament. Niciodata nu puneti prea multe intrebari si nici o intrebare nu este prosteasca. Sa nu va fie rusine sa intrebati ceva din regulament. Mai bine " pareti prosti decat sa ramaneti prosti "...

* Odata ce ati intrat in posesia regulamentului cititi-l cu atentie! Dupa ce l-ati citit, inchideti ochii cateva secunde si cititi-l din nou. Dupa ce l-ati citit, incepeti sa il studiati. Dupa ce l-ati studiat, incepeti sa il memorati. Nu lasati nimic la voia intamplarii!

* Cele mai multe competitii se pierd din cauza aceasta. Nu se citeste regulamentul. Majoritatea spun ca l-au citit si ca il inteleg dar cand ajung la fata locului o dau in bara. Tratati-l cu seriozitate la fel cum tratati si celalalte elemente ale competitiei.


 2. BAUTURA (COCKTAIL-UL)


* Este unul din elementele care face diferenta intre concurenti. Asadar fiecare componenta din acest element trebuie atent gandita si nu trebuie trecut nimic cu vederea. Uitati aici cateva idei:

* Stabiliti reteta! Pentru asta este nevoie de documentare. Foarte multa documentare. Asa ca puneti mana pe carti, tastatura, touch screen etc si incepeti sa va documentati serios despre elementele bauturii pe care vreti sa o creati si vedeti in ce mod se interesecteaza cu tema concursului.

* Let the spirit shine ! Incercati sa puneti in evidenta bautura/bauturile cheie din tematica concursului. (Adica daca concursul este sustinut de un brand de vodka, nu incepeti sa creati o reteta bazata pe rom). Luati aminte ca sponsorii de regula isi doresc cocktail-uri/bauturi mixate caracteristice care demonstreaza calitatile produsului lor.

* Nu va complicati ! De regula, organizatorii cauta bauturi mixate/cocktail-uri care pot fi reproduse in aproape orice bar, asa ca nu exagerati. Bauturile ce contin nitrogen lichid sau care apartin de domeniul mixologiei moleculare au si ele farmecul lor, dar mai degraba intr-o prezentare decat intr-un concurs. Pana la urma suntem oameni de stiinta sau barmani? 

*  Aveti grija la A.D.N-ul bauturii. Incercati sa echilibrati balansul intre dulce-acrisor/astringent, tare-slab. Acest lucru este usor dar in acelasi timp este si greu. O bautura echilibrata nu inseamna neaparat cantitati egale in ingrediente ci si armonia lor in bautura. Asigurati-va ca nu aveti conflict de arome. Pentru asta trebuie sa va incercati bautura. Nu este de ajuns doar sa o gustati. Trebuie sa o si beti. De mai multe ori. In diverse momente ale zilei. Daca sunteti multumiti si credeti ca aveti o "super-reteta" dati-o si altor persoane sa o bea. Barbati si femei, cu varste variate. Cereti feedback. Tine-ti cont de acel feedback si faceti modificarile ulterioare. (daca este nevoie)

* Garnish-ul. Este ingredient? Va completa bautura intr-un mod armonios? Este doar de decor? Daca da, este comestibil? Oricare din aceste variante ati alege, tine-ti minte 3 cuvinte: keep it simple!

Aici este o problema delicata si se pare ca foarte multi barmani nu tin cont de asta si incearca sa faca tot felul de garnish-uri elaborate inspirate din diferite baruri. Sincer si mie imi plac acele decoruri, dar diferenta este ca cei la care le vedem sunt experti de bar specializati in drink design cand noi suntem abia la inceput... Asa ca nu are rost sa va complicati ...Cel putin pentru moment..Parerea mea !

Incercati sa dati si o semnificatie aparte garnish-ului. Sa aiba un rol important in povestea pe care o creati in jurul bauturii.

De ex, pentru competitia Bols Around The World 2013, eu am avut ca si decor o cupa de ciocolata aurita inautru cu un spray comestibil in care era o picatura de bitter ( Dale Degroff Pimento Bitters), o petala de lalea comestibila si 3 bilute argintii comestibile. Acesta simboliza " Dutch East India Company ", o companie olandeza strans legata de istoria brand-ului Bols. Primele materii prime care au fost tranzactionate de aceasta companie au fost boabele de cacao (cupa de ciocolata) si condimentele (picatura de bitter - acest brand in mod special este facut din cuisoare englezesti (allspice). Petala de lalea simboliza apartenenta spiritului
olandez iar cele 3 bilute argintii comestibile si spray-ul comestibil auriu simboliza partea monetara ce a fost implicata in aceste tranzactii. La inceput s-au folosit tot felul de monede de la cupru, argint si aur. Am pus 3 bilute deoarece am facut o paralela cu ritualul de servire la Sambuca (care a luat nastere numai dupa aducerea transporturilor cu condimente in Italia ce au fost intermediate tot de aceasta companie) si am pus una pentru sanatate, una pentru fericire, una pentru prosperitate.

* Folositi intotdeauna ingredinte proaspete ! Daca aveti de facut sucuri din diferite fructe cel mai bine este sa le aveti cat mai proaspete. (Mare atentie la fructele ce sunt in sezon). Cele care sunt in cutii, nu prezinta intotdeauna cele mai bune caracteristici ce ar putea sa va puna in valoare bautura.
De ex, sucul proaspat de ananas copt si cel de la cutie nu au nici o legatura. Cel proaspat stors este mult mai bogat, mai cremos , mai intens, mai placut pe cand cel la cutie este plat.

* Daca vreti sa folositi in bautura piureuri cel mai bine ar fi sa vedeti ce fructe sunt in sezon si sa faceti din cele mai coapte.

* Nu folositi niciodata mixuri comerciale gen Pina Colada Mix, Bloody Mary Mix, Cosmopolitan Mix , etc. O sa transmiteti ideea de leneveala si o sa va puna intr-o lumina proasta.  Sa nu mai vorbesc de celebrul " Sweet & Sour ". Nici sa nu va ganditi sa il folositi intr-o competitie. Daca vreti ceva in genul acesta, cel mai bine ar fi sa folositi suc proaspat de lamaie/lime si sirop de zahar.

* Folositi produse de calitate ! Asta nu inseamna doar bauturi distilate, sucuri proaspete / mixere premium si garnish-uri fresh. Gheata intra si ea in aceasta categorie. Am vazut de multe ori retete superbe cu ingrediente deosebite iar cand am ajuns la capitolul gheata , dezamagire totala. Care este rostul sa compui o reteta cu ingrediente inedite daca folositi o gheata obisnuita? Faceti o documentare in sensul acesta si stabiliti ce fel de gheata aveti nevoie si cum puteti face sa o aveti de o calitate mai buna, sa fie in concordanta cu restul retetei. Puteti incepe documentarea aici.

 * Fiti originali ! Nimanui nu-i plac plagiatorii. Vad foarte multe elemente sau chiar concepte intregi luate de la alti barmani sau alte baruri care sunt prezentate in competitii de unii barmani ca fiind a lor. Mi se pare o nesimtire crasa. Nu zice nimeni sa nu te inspiri, dar luati partea buna si incepeti sa o dezvoltati in modul vostru personal. Daca o reteta a iesit castigatoare la un anumit concurs, nu inseamna ca va iesi castigatoare peste tot.

* Studiati membrii juriului. Aflati cate ceva despre ei, ce le place, ce nu le place si incercati sa ii surprindeti placut.


PAHARELE


* Nu fiti zgarciti, dar nu fiti extravaganti! Stabiliti-va un buget! Documentati-va! Vedeti ce tipuri de pahare s-ar potrivi cu bautura voastra.

* Incercati sa folositi ceva simplu, dar elegant, care va da viata bauturii voastre.


* Cautati niste pahare facute dintr-un material de calitate. Vedeti raportul dintre sticla si cristal.

* Nu folositi pahare de zi cu zi pe care le aveti in baruri. Tine-ti minte ca 80% din aspectul vizual vine de la pahar.

* Spalati-va / Curatati-va intotdeauna paharele si tot timpul preraciti-le, de preferat ar fi intr-un frigider. (nu in congelator). Asa va puteti asigura ca aveti o racire uniforma.

* Daca va permite timpul si aveti posibilitatea puteti sa va faceti pahare din sticla sponsorului. Mergeti la un geamgiu si rugati-l sa va taie din sticla respectiva, formele dorite.

* Sa aveti intotdeauna unul de rezerva .. Nu se stie niciodata ce se poate intampla... :)


NUMELE BAUTURII


* Documentati-va !

* Incercati sa fie cat mai simplu ! Nimanui nu-i plac numele complicate ce sunt greu de pronuntat intr-un bar aglomerat.


* Faceti numele sa fie atragator ! Ganditi-va : ar comanda mama voastra acea bautura ?

* Asigurati-va ca numele nu este deja luat. Riscati sa va puneti intr-o situatie penibila.

 * Folositi un dictionar sau un tezaur lingvistic. Daca numele inseamna ceva in limba aleasa de voi, poate insemna exact opusul in alte limbi.

* Pentru mai multe detalii legate de denumirea cocktail-urilor, intrati aici.


PREZENTAREA BAUTURII


* NU folositi niciodata paie de plastic. Plasticul retine aromele si atunci riscati ca tot efortul vostru de a stimula simturile juriului sa se duca pe apa sambetei.

* Tot timpul serviti bautura "pe ceva". Fie ca este un banal servetel de hartie, fie ca este o tava, un cufar sau cine stie ce artificii va mai trece prin minte. Daca optati pentru o servire mai deosebita, recomandarea in cazul acesta ar fi sa fie ceva simplu si de efect. Nu incercati sa va complicati prea mult.

* Puteti sa optati pentru servirea unui pahar de apa langa cocktail-ul vostru. Hidratarea conteaza foarte mult si pana la urma trebuie sa promovam si consumul responsabil al alcoolului si unde mai bine decat la o competitie de barmani ?

* Cand trebuie sa trimiteti prima oara reteta in format electronic pentru a fi evaluata, fiti atenti sa fie scrisa corect, sa nu aiba greseli de ortografie si mai important decat atat sa fie scrisa corect profesional. Si aici ne intoarcem la o regula de baza din mixologie si anume regula 4x4 sau cum spun englezii "The 2 G's" (Glass & Garnish):

Pahar
Garnish
Metoda
Ingrediente - Baza
                   - Modificatori
                   - Mixer
                   - Garnish
  
Sunt jurati care puncteaza sau depuncteaza acest aspect. Pana la urma este vorba si de profesionalism.
Degeaba ai o reteteta buna daca nu stii sa o transmiti corect juriului.


PREGATIREA PROPRIU-ZISA


* Exersati ! Exersati ! Exersati ! Nu va culcati pe o ureche ! Daca ati avut rezultate bune la o competitie, nu inseamna ca veti avea mereu. Cum spunea un coleg de al nostru, competitiile nu se castiga de cei care sunt cei mai buni ci de cei care se pregatesc cel mai mult !

* Incercati sa dobanditi abilitatea de a vorbi si de a lucra in acelasi timp. Stiu ca este greu dar cu putina (mai multa) practica, o sa reusiti.

* La fel ca la concursurile de flair si in cele de mixologie trebuie sa iti faci o rutina. In care trebuie incluse toate elementele prepararii bauturilor cat si speech-ul pe care trebuie sa il livrezi juriului si publicului. Repetati aceasta rutina pana cand credeti ca este ok si atunci incepeti sa va cronometrati. Va incadrati in timp ? Recomandat ar fi sa lasati o fereastra intre 30 de sec si 1 min pentru situatiile neprevazute. In caz ca se intampla ceva, asta nu inseamna ca o sa fiti compromisi.

Dupa ce credeti ca stapaniti toate aceste lucruri, faceti o simulare a concursului dar de data asta in fata unui public, pentru a va putea obisnui cat de cat cu spectatorii.

* Filmati-va ! Voi si numai voi sunteti singurii in masura sa va corectati micile defecte sau greseli pe care le faceti. Stiti cum se zice: cel mai mare critic al tau esti tu ! Asa ca de ce sa nu profitam de acest lucru? :)


IN ZIUA COMPETITIEI


 * Faceti o lista cu tot ceea ce o sa aveti nevoie !

* Pe masura ce luati lucrurile, bifati-le de pe lista iar la sfarsit revizuiti lista sa fiti siguri ca nu ati uitat nimic.

* Impachetati lucrurile sensibile (sticle, pahare , etc) individual. In cel mai rau caz daca se sparge ceva, se sparge doar un singur obiect si nu toate.

* Aveti grija ca echipamentul si tot ceea ce o sa prezentati juriului sa fie in stare functionala si sa fie impecabil de curate. Nimanui nu ii place sa vada ca preparati o bautura cu un shaker murdar. Arata complet neprofesional. Nu numai in concursuri, ci si in barurile de zi cu zi.

* Luati tot timpul cate ceva in plus, in caz ca aveti vreo problema, se rupe sau se strica ceva, sa aveti de rezerva.

* Luati in calcul si alimentatia. Nu mancati prostii in ziua  de concurs. Nu faceti exces dar nici nu faceti greva foamei. Incercati sa gasiti un echilibru intre toate aceste elemente.

* Nu consumati alcool in speranta ca va va relaxa. Este o mega-prostie. Daca urcati pe scena cu alcoolul la bord, ganditi-va un pic ce fel de idee veti transmite....

* Nu consumati substante stupefiante in speranta ca veti vedea totul mai limpede sau ca veti fi mai calmi... In primul rand este ilegal iar in al doilea rand nu se stie ce se poate intampla. In cel mai bun caz va faceti de ras... :)

* Nu veniti la competitie daca sunteti bolnavi !

* Nu veniti la competitie daca sunteti obositi ! Aveti grija sa dormiti suficient in seara dinaintea competitiei.

* Nu veniti la competitie daca aveti probleme emotionale! Mai bine ramaneti spectator in ziua aceea si veniti si incercati alta data.

   
IN TIMPUL COMPETITIEI


* Fiti calmi ! Starea de agitare nu face decat sa va mareasca pulsul si ritmul cardiac care o sa va dea totul peste cap.

* Nu va grabiti! Respectati-va rutina! Daca va grabiti aveti cele mai mari sanse sa gresiti ceva sau sa uitati ceva.

* Incercati sa va simtiti bine! Distrati-va! Pana la urma este doar un concurs, nu va taie nimeni capul .

* Zambiti! Zambiti! Zambiti!  Un zambet frumos va poate scoate din multe incurcaturi ... ;)



* Cand faceti prezentarea propriu-zisa a bauturii:

- fiti voi insiva (nimanui nu-i plac persoanele false)
- fiti pregatiti (faceti-va temele)
- fiti pasionati (pana la urma de asta mergem la concursuri, nu ? )
- fiti experti  ( incercati sa retineti minim 3 lucruri despre fiecare ingredient, instrument etc. pe care il aveti)
- fiti sociabili (oamenii merg in baruri sa socializeze, nu? )
- fiti amuzanti (dar nu fortati nota)
- fiti puternici
- fiti consecventi

La sfarsitul concursului, mergeti la jurati si cereti feedback. Chiar daca va place chiar daca nu, luati-l cu voi acasa si faceti ce doriti cu el dupa. Nu incercati sa va scuzati in fata juriului. Nu incercati sa va contraziceti cu juriul. Respectati decizia lor care de regula este definitiva si irevocabila.


Puncte de diferentiere intre concurenti:

* originalitate

* metode sau instrumente inovative

* fluenta

* SMILE-iness ( oare ce inseamna asta? hmmm )

* aspect vizual ( imbracati-va corespunzator, incercati sa aveti hainele curate si calcate, nu va imbracati ca niste clovni)

* transmisiune ( ceea ce trimiteti si ceea ce primesc invitatii vostri)
 
Cam acestea ar fi cele mai importante elemente pe care ati putea sa le luati in vedere atunci cand abordati o competitie de bar. Nu spun ca daca faceti exact cum scrie mai sus o sa aveti succes garantat.
Fiecare competitie e diferita. Poate uneori o sa va ajute, poate uneori nu. Asta-i viata !  Cert este ca daca mergeti la vreo competitie si nu ati luat locul 1, locul 2, locul 3, nu ati luat nici un loc sau nu v-ati calificat macar nu trebuie sa va panicati. Oricare ar fi rezultatul, voi tot sunteti castigatori. Castigati pregatirea pe care ati depus-o pentru concursul respectiv. Asta inseamna ca veti fi mai buni chiar daca nu ati reusit sa o demonstrati intr-o intrecere oficiala...



Pana data viitoare,

Toate cele bune


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu